Ochii ei verzi se ridicară la cer. Căuta cu aceeaşi nerăbdare să surprindă licărirea primei stele. De multe ori rugase Cerul să o transforme în stea în următoarea viaţă. Colţul ei de Cer. Singura ei alinare când se simţea îngenunchiată şi biciuită de Dragonul care chicotea triumfător,devorându-şi prada.
Abia acum înţelegea cu adevărat semnificaţia numelui de alint dat lui Adam. Avea aproape 30 de ani când îl întâlnise. Da, Balzac ar zâmbi. Femeia de 30 de ani... cât mister în voluptatea ei de leoaică! Prin iubirea aceea sacră care durase 7 ani mai urcase o treaptă către Cunoaşterea de Sine. Cu El se înfruptase din Zenit şi din Nadir. Construiseră împreună Piramida Iubirii care îi revelase înţelesul Porţii lui Brâncuşi. După ritualurile lor de dragoste simţeau nevoia să-şi lipească frunţile. Era ca şi cum vroiau să pătrundă mai adânc, să-şi asculte gândurile, să fie Unul şi anulând Spaţiul şi Timpul, să formeze Coloana Infinitului. Dragostea lor "interzisă" fusese mereu sub semnul Lunii.
Acum era noapte. Era un vifor aspru ce părea că vrea să sfâşie totul în fiinţa lor. Dragonul izbutise din nou să separe. Aceleaşi duhuri hidoase suflase asupra lor: Frica, Suspiciunea, Gelozia, Posesivitatea. Acestea formau cununile de spini care nu mai lăsau frunţile lor să se apropie atât de des ca altă dată.
Se aşeză pe bancă. Discul rotund al Lunii o privea la fel de misterios ca atunci la Sinaia când i se păruse că îi logodise în mare taină. Era totuşi ceva sumbru în chipul rotund al Lunii în care se oglindea Eva. Oftă. De undeva dintr-o fântână nevăzută a ochilor ei de smarald urcau lacrimi cristaline. Zâmbi amar şi îşi spuse:
- Ei, da ...acum înţeleg de ce îmi plac atât de mult lăcrămioarele!
Se prăvăleau asemeni vorbelor aricioase aruncate de El ultima dată. Și Luna părea că se învolburase... intra într-un con de umbră ce aşternea un văl roşu-cărămiziu pe obrajii ei strălucitori. O voce care parcă veni din eter îi şopti:
- S-a împlinit profeţia.
- Da, încuviinţă Eva. Magic 7. Iunie 2004-iunie 2011. De fapt autoprofeţia... S-a mai închis un cerc.
Pe obrajii Evei încă mai izvorau lacrimi. Curgeau şuvoaie. Nu îi era teamă de viitor, de singurătatea cu care ştia că avea să se înveşmânte de acum încolo. Urma o lungă perioadă de purificare interioară. Urma drumul abrupt, destul de dur către Centru. De fapt, cu aceste lacrimi făcuse deja primul pas.
Se ridică de pe bancă, îşi luă Crucea în spate şi porni mai departe pe Golgota Existenţei ei terestre.
- Doamne, din momentul acesta sufletul ţi-l încredinţez doar ţie! Aştept cu drag răsăritul de mâine din care am să sorb cu nesaţ. Izbăveşte-mă şi învredniceşte-mă să fiu o Luptătoare a Luminii! Maestrul o să-mi fie Soarele!
Dragonul era la pândă. Rânjea. Era convins că prin vicleşugurile sale, Eva va cădea din nou în mrejele lui AȘA PARE A FI. Eva însă avea credinţa nestrămutată că acea aliniere cosmică din acea seară de 15 iunie 2011 declanşase în ea forţe cu totul aparte. Era un alt ciclu al existenţei sale. Intrase deja în al 36-lea an terestru al întrupării actuale. Aspira acum la 7 ani de purificare. Se îndrăgostise deja de visul ei de a urca la Cer. Curcubeul îi apăruse la fereastră. Poarta fusese deja deschisă. Ochiul lui Dumnezeu se umpluse de bucurie. Eva, Fiica Rătăcitoare îl ruga fierbinte să o ajute să se întoarcă ACASĂ...
